Parvoviroza Canina este catalogată drept o afecţiune extrem de gravă, cu un procent mic de supravieţuire, însă, cu un protocol terapeutic bine pus la punct şansele de supravieţuire cresc considerabil.
Parvoviroza Canina este o boală extrem de gravă care dacă nu este tratată şi gestionată corespunzător poate duce la decesul puilor de câine. Aceasta este produsă de Parvovirusul de tip 2 care face parte din fam. Parvoviridae şi care afectează câinii începând cu vârsta de 5 săptămâni, aceştia nemaifiind protejaţi de anticorpii prezenţi în laptele matern. Există situaţii în care parvoviroza Canina afectează şi câini cu vârste cuprinse între 6 – 8 luni, ba chiar 1 an cu schemele de vaccinare deja încheiate şi care prezintă o formă mai uşoară de boală. De cele mai multe ori, parvoviroza afectează puiuţii care nu au o schemă de vaccinare începută.
Parvoviroza Canina se poate transmite intrauterin, de la mamă la pui , prin contactul direct cu animale bolnave sau cu fecalele acestora sau indirect, atunci când le permitem să intre în contact cu pantofii, hainele cu care noi mergem pe stradă, sau atunci când intră în contact cu alte animale care au rol de vector.
După ce organismul a fost infestat, acesta acţionează la nivelul tubului digestiv, producând leziuni la nivelul mucoasei care se pot complica bacterian şi care se manifestă clinic prin apatie, inapetenţă, vomă, diaree cu sânge, febră.
Pe lângă forma intestinală, exista situaţii când parvovirusul prezintă şi o formă cardiacă, destul de rar întâlnită. Aceasta se manifestă prin insuficienţă cardiacă şi respiratorie şi care de cele mai multe ori se transmite de la mamă la pui pe cale intrauterine.
Putem preveni apariţia acestei boli prin:
– înţărcarea puilor la vârsta potrivită – înţărcarea precoce a puilor presupune scurtarea perioadei în care puii sunt protejaţi de laptele matern, iar apariţia bolii la o vârstă fragedă poate însemna şanse mai mici de supravieţuire,
-respectarea carantinei profilactice – odată adus puiuţul în sânul noii familii, acesta va trece printr-o perioadă grea şi stresantă: se schimbă mediul, se schimbă stăpânii, în unele cazuri se schimbă chiar şi dieta. Toţi aceşti factori de stres pot conduce la scăderea imunităţii ceea ce înseamnă că susceptibilitatea virusului creşte.
Pentru a preveni acest lucru, mediul în care trăieşte puiul trebuie să fie unul extrem de curat, puiul nu trebuie să intre în contact cu pantofii cu care ieşim afară, nu trebuie să aibe acces în zona în care ne schimbăm pantofii sau hainele de strada şi întodeauna ne vom spăla foarte bine pe mâini înainte de contactul cu el. De asemneea, prietenii şi vizitatorii vor urma aceleaşi reguli stricte.
– înainte de începerea schemei de vaccinare este foarte important să ne asigurăm că avem un căţel sănătos şi deparazitat corespunzător – orice altă patologie prezentă, poate presupune o producţie de anticorpi de slabă calitate sau necorespunzatoare, iar caţelul nu va fi protejat corespunzător.
Cel mai important lucru este diagnosticarea bolii; aceasta trebuie să se facă cât mai rapid , încă de când dvs aţi observat că ceea este în neregula cu cateluşul dumneavoastră, adică este mai apatic decât deobicei, are un apetic mai capricios sau deloc, fecalele au un miros puternic sau mai moi sau chiar apoase.
Diagnosticarea propriu zisă se face printr-un test rapid CPV Ag care este o metodă cromatografică de verificare şi detectare calitativă a virusului antigen canin Parvovirus din fecalele canine. După stabilirea diagnosticului şi a protocolului terapeutic, urmează o perioadă în care pacientul este monitorizat 24/24 , i se ajustează tratamentul în funcţie de nevoi. Sunt situaţii în care pacienţii au nevoie de transfuzie sânge sau se externeaza după 3 zile plini de viaţă şi năzdrăvani.
